Not my way. Nu calea mea. Nu calea care trebuie. Calea fiecaruia e singura solutie.

S-ar putea ca multi din cunoscutii mei sa se supere dupa articolul de azi. Nu asta e intentia mea. Nu stiu de ce incerc sa salvez omenirea, om cu om. Nu stiu de ce ma supara supararea voastra. Un lucru e sigur. Suferiti de lipsa de schimbare. Nu orice schimbare, ci una potrivita.

Subiectul de discutie e din nou orasul nostru de toate zilele, Bucuresti. Am sa ingros fiecare al treilea cuvant ca sa va sara in ochi, si de acolo mai sus in materia cenusie, realitatea. Sunteti pierduti in propria lamentare. Ati facut din asta un hobby. Va plangeti intruna ca nu va place, ca e mizerie, ca aveti un job de rahat, ca sunteti nefericiti, ca va e dor de casa si de prietenii vechi, ca nu suportati aglomeratia de la metrou, traficul de pe strazi, ca oamenii sunt badarani s.a.m.d. Daca am uitat ceva va rog sa ma scuzati. Sunt sigur ca in urmatoarele trei zile veti veni cu o lamentare mai noua, mai originala.

Trebuia mentionat din start ca toate persoanele la care fac referire sunt de sex feminin, lucru foarte important pentru starea de depresie a natiunii. Asa ca de acum incolo ma adresez direct voua, domnisoarelor. Brunete, blonde, roscate si satene… acomodati-va sau plecati. Sunteti tinere, destepte (cel putin profesional) si puteti zambi in alta parte, in alt oras, in tara sau peste granita. Si daca chiar nu vreti sa mergeti, orbite de reusita profesionala, atunci incetati sa va mai faceti viata amara. Discutile despre pantofi si posete le-ati inlocuit cu cele despre mizeria din cartier si pretul chiriei. Serile de dans se transforma intr-o etalare de fite si nemultumiri. Dimineata la metrou afisati o atitudine de pisica gata sa zgarie. Get a life. Iesiti afara din carapacea voastra de provincie sau parasiti zona.

Exact. La revedere. Sunt trenuri si avioane in fiecare zi. Puteti sa aveti o viata frumoasa si linistita intr-un oras in plina dezvoltare, unde veti castiga jumatate si veti cheltui o treime din banii de Bucuresti. Sa nu punem la socoteala ca la ora patru sau cinci veti iesi de la munca. Ma intreb.. in cazul ca ati avea curaj sa faceti asta… cam cat v-ar lua pana sa gasiti altceva de care sa va plangeti.

Termin postul aici iar la urmatoarea numaratoare a populatiei capitalei, sper ori sa zambiti… ori sa nu fiti.

P.S. Domnisoarelor, curaj.
P.P.S. Nu venim pe cai albi.

Un exemplu pozitiv de gandire feminina gasiti la Irene. Puneti-va de un ceai si apucati-va de lecturat.