3 motive pentru care certificarea PMP este obligatorie pentru orice project manager de succes
Piața muncii este într-o continuă schimbare, astfel că, indiferent de domeniu, certificările internaționale au devenit cele mai importante criterii de departajare atunci când vine vorba despre un management de proiect de succes.
Așadar, tot mai mulți project manageri care vor să aibă un as în mânecă înțeleg importanța acestei diplome și acordă tot mai mult interes pentru susținerea examenului organizat de Project Management Institute (PMI), organism care reglementează și oferă certificările internaționale în domeniu.
Cele mai cunoscute dintre acestea sunt certificările PMP (Project Management Professional) iar pentru obținerea lor, PMI organizează periodic examene pentru managerii de proiect din toată lumea, indiferent de industria în care activează.
Promovarea acestui examen, însă, nu este un lucru tocmai ușor de făcut, testarea având un grad ridicat de dificultate, cu 200 de întrebări de tip grilă și un timp de examinare de 4 ore.
PMP Exam Prep – etalonul documentării pentru examenul PMP
Cel mai bun manual de pregătire pentru acest examen, precum și cel mai folosit etalon de documentare teoretică, la nivel internațional, este PMP Exam Prep al Ritei Mulcahy – celebră pentru metodele pe care le-a brevetat în domeniul managementului de proiect, metode folosite în prezent de milioane de oameni din peste 50 de țări ale lumii.
Iar dacă nu ești convins, încă, de necesitatea deținerii certificării PMP, iată 3 motive pentru care aceasta a devenit indispensabilă în rândul celor mai buni manageri de proiect:
- Nevoia tot mai mare de a putea gestiona corect orice proiect, ținând pasul, totodată, cu creșterea continuă a varietății de nevoi apărute și în piața noastră de business;
- Accentuarea necesității dezvoltării capabilității de a implementa proiectele avute în lucru fără întârzieri sau pierderi financiare, precum și fără a te abate de la ritmul și viteza de schimbare a pieței;
- Evoluția tot mai rapidă a piețelor, dată de nevoia continuă de îmbunătățire și dezvoltare a fiecărei industrii.
Cum să te asiguri că promovezi examenul PMP?
Pentru a promova examenul PMP fără niciun fel de emoții, cea mai sigură metodă de pregătire constă în urmarea unui curs PMP, cu atât mai mult cu cât materia este destul de dificil de asimilat, iar pentru promovarea examenului vei avea nevoie de ceva mai mult decât de învățat mecanic un întreg manual.
În București, precum și în alte orașe mari ale țării, astfel de cursuri sunt organizate periodic, iar ofertele companiilor de trainingi sunt extrem de variate și de avantajoase, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al beneficiilor pe care le oferă.
De exemplu, unul dintre cele mai apreciate cursuri PMP este cel organizat de EDU EUPC în București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara.
Acesta oferă garanția promovării examenului PMP – beneficiu pe care nicio altă companie de training din țară nu-l oferă și, în plus, compania deține, în exclusivitate în România, licența pentru predare după metodologia Ritei Mulcahy, așa că te poți pregăti pentru examen chiar din manualul PMP Exam Prep.